Daniel Imbrea

Am scris despre ce rămâne când oamenii încetează să se mai prefacă. Despre iubirile și tentațiile care ne pun în pericol și despre durerile care, la un moment dat, se transformă în claritate.

Am publicat două cărți foarte diferite ca ton, dar legate de aceeași întrebare: cât din noi este cel pe care-l arătăm, și cât este cel pe care-l ascundem? „Sub Umbrele lui Blake” privește această întrebare prin iubire, dorință și risc. „Îmbrățișarea Durerii și Avantajele ei” o privește prin pierdere, transformare și maturizare.

Există iubiri care ne salvează. Și există iubiri care ne trag încet în întuneric, până când nu mai știm dacă vrem să fim salvați sau să ne pierdem cu totul.

Există dorințe pe care le ascundem atât de bine, încât ajungem să credem că nu ne aparțin. Până când apare cineva care le vede. Care le atinge. Care știe exact ce să trezească în noi.

Unele iubiri ne cer să fim vulnerabili. Altele ne cer să ne abandonăm limitele. Iar cele mai periculoase ne fac să confundăm dorința cu nevoia, atracția cu obsesia și plăcerea cu tot ceea ce juram că nu vom deveni niciodată.