„Îmbrățișarea durerii” poate suna, la prima vedere, ca o idee contradictorie.
De ce ai vrea să îmbrățișezi ceva care te doare?
Nu este vorba despre a căuta suferința, de a rămâne într-o situație care îți face rău sau de a transforma durerea într-o dovadă de putere. Și cu atât mai puțin despre a crede că trebuie să suferi pentru a deveni o versiune mai bună a ta.
A îmbrățișa durerea înseamnă, mai simplu, să nu mai fugi imediat de ceea ce simți.
Să poți spune: da, lucrul acesta mă doare.
Fără să îl minimalizezi. Fără să te rușinezi pentru asta. Fără să te grăbești să găsești o lecție.
Nu trebuie să îți placă durerea ca să o accepți
Există o diferență importantă între acceptare și resemnare.
Să accepți că ceva s-a întâmplat nu înseamnă că ești de acord cu acel lucru.
Să accepți că suferi nu înseamnă că vrei să suferi.
Și să recunoști o rană nu înseamnă că trebuie să trăiești în jurul ei.
Poți să spui „m-a rănit” și, în același timp, să alegi să pleci.
Poți să recunoști că îți este dor de cineva fără să te întorci la acea persoană.
Poți să accepți că o anumită perioadă din viața ta te-a afectat fără să îi permiți să îți definească viitorul.
Uneori, acceptarea este doar primul pas prin care încetăm să ne mai luptăm cu un fapt deja întâmplat.
De ce fugim de ceea ce simțim?
Nu este neobișnuit să încercăm să acoperim emoțiile neplăcute.
- Ne ocupăm cu altceva.
- Ieșim mai mult.
- Muncim până târziu.
- Stăm permanent pe telefon.
- Începem o altă relație înainte să o fi încheiat pe cea anterioară în interiorul nostru.
- Ne spunem că „nu a fost mare lucru”.
Uneori, aceste lucruri ne ajută temporar. Nu orice distragere este rea.
Problema apare atunci când devine singurul nostru mod de a face față.
O emoție pe care refuzăm constant să o privim nu dispare neapărat. Poate reveni în alte momente, în alte relații sau prin alte reacții pe care nu le înțelegem imediat.
De aceea, uneori merită să ne oprim puțin și să întrebăm:
Ce anume mă doare, de fapt?
Dincolo de durere există adesea o nevoie
Durerea nu ne spune întotdeauna exact ce avem de făcut, dar poate scoate la suprafață ceva important.
Poate că nu te doare doar despărțirea.
Poate te doare faptul că te-ai simțit înlocuit.
Poate nu te doare doar o ceartă.
Poate te doare că ai simțit că nu ai fost ascultat.
Poate nu te doare doar pierderea unei persoane.
Poate te doare și viitorul pe care ți l-ai imaginat alături de ea.
Aici începe partea interesantă.
Când reușești să privești dincolo de emoția inițială, poți începe să înțelegi ce nevoie, valoare sau așteptare se află în spatele ei.
Iar această înțelegere poate fi mult mai folositoare decât simplul „trebuie să trec peste”.
Durerea poate spune ceva despre limitele tale
Uneori, abia după ce suntem răniți înțelegem ce nu mai vrem să acceptăm.
Poate descoperi că ai tolerat prea mult.
Că ai spus „da” atunci când voiai să spui „nu”.
Că ai încercat atât de mult să păstrezi o relație încât ai început să te pierzi pe tine.
Sau că ai confundat iubirea cu disponibilitatea permanentă de a suporta orice.
Durerea nu justifică automat toate concluziile pe care le tragem din ea. Dar ne poate determina să ne uităm mai atent la propriile limite.
Uneori, una dintre cele mai sănătoase consecințe ale unei experiențe dureroase este să înveți unde se termină ceea ce poți oferi și unde începe ceea ce nu mai ești dispus să accepți.
Nu orice durere trebuie transformată într-o lecție
Există și o presiune destul de mare de a găsi un sens în orice lucru rău care ni se întâmplă.
- „Totul se întâmplă cu un motiv.”
- „Ai avut nevoie să treci prin asta.”
- „Ce nu te omoară te face mai puternic.”
Uneori aceste idei pot ajuta.
Dar nu trebuie să fie obligatorii.
Unele lucruri sunt pur și simplu dureroase.
Nu trebuie să găsești imediat avantajul unei pierderi. Nu trebuie să fii recunoscător pentru o experiență care te-a rănit. Și nu trebuie să transformi fiecare rană într-o poveste inspirațională.
Poți să fii încă supărat.
Poți să nu înțelegi de ce s-a întâmplat.
Poți să ai nevoie de timp.
Vindecarea nu este un concurs și nu trebuie demonstrată nimănui.
A îmbrățișa durerea înseamnă și să ai grijă de tine
- Să dormi.
- Să mănânci.
- Să ieși din casă.
- Să vorbești cu cineva în care ai încredere.
- Să iei o pauză.
- Să îți vezi de muncă atunci când poți și să te odihnești atunci când nu mai poți.
- Să ceri ajutor atunci când simți că nu reușești singur.
Nu toate formele de vindecare arată profund. Uneori, progresul este pur și simplu să ai grijă de tine într-o perioadă în care îți este greu să faci asta.
Și atunci, de ce „îmbrățișarea”?
Pentru că există lucruri de care nu ne putem desprinde până când nu le privim.
Nu poți schimba ceea ce s-a întâmplat.
Dar poți începe să înțelegi ce a însemnat pentru tine.
- Poți observa ce ai pierdut.
- Ce ai tolerat.
- Ce ai învățat.
- Ce nu mai vrei.
- Ce vrei să păstrezi.
Și, poate cel mai important, ce alegi să faci de aici înainte.
A îmbrățișa durerea nu înseamnă să o ții aproape pentru totdeauna.
Înseamnă să nu mai fugi de ea suficient de mult încât să poți înțelege ce loc merită să ocupe în povestea ta.
Poate că scopul nu este să scapi de orice urmă
Vindecarea nu înseamnă întotdeauna să ajungi în punctul în care nu mai simți nimic.
Unele experiențe lasă urme.
O despărțire poate schimba felul în care privești o relație.
O pierdere poate schimba felul în care privești timpul.
O dezamăgire poate schimba ceea ce aștepți de la oameni.
Asta nu înseamnă că rana trebuie să rămână deschisă.
Înseamnă doar că ceea ce am trăit face parte din povestea noastră.
Iar poate cea mai sănătoasă formă de a îmbrățișa durerea este să îi recunoști locul în trecut fără să îi oferi control asupra viitorului.
De unde vine ideea din „Îmbrățișarea Durerii și Avantajele ei”?
Titlul cărții pornește tocmai de la această idee: durerea nu trebuie nici negată, nici glorificată.
Poate fi privită.
Poate fi înțeleasă.
Poate fi transformată în limite mai clare, alegeri mai conștiente și o înțelegere mai bună a propriei persoane.
Dar nu trebuie să devină identitatea noastră.
Durerea poate face parte din povestea ta fără să devină povestea ta întreagă.